„Muri” a ajuns bun național. Cum jucătorul nu e refăcut la gambă nici după tratamentul la vraciul Marijana Kovacevic, Minteuan nu vrea să riște! Nu vrea să-l bage titular contra lui Dorinel.
Nici Marijana nu mai poate face minuni cu „Muri”! Mijlocașul a revenit la sfârșitul săptămânii trecute de la tratamentul din Serbia, dar încă resimte dureri musculare la gambă, acolo unde s-a accidentat cu două zile înainte de meciul cu Vasluiul. Gabi n-a prins ultimele trei meciuri ale clujenilor din Liga I, pentru unul fiind suspendat, iar la alte două indisponibil medical, și are șanse minime să fie titular azi, cu Oțelul. Minteuan știe exact problemele lui Mureșan și ar vrea să-l protejeze pentru echipa națională, acolo unde Gabi e văzut ca titular contra Bosniei, pe 3 iunie, în meciul lui Lucescu jr de a fi sau a nu mai fi la cârma naționalei. Logodit cu ghinionul
Mijlocașul a avut un sezon presărat cu necazuri, în ton cu prestațiile echipei. Totul a început în derby-ul din tur cu „U”, de la Alba Iulia, din etapa a noua. Durerile de gambă l-au scos din schemă pe mijlocaș până în retur (et. a 19-a), când avea să revină cu gol la Buzău (Brănești – CFR 1-1). Însă nu pentru multă vreme. Avea să fie suspendat pentru două etape după ce a văzut „roșu” direct în același meci. Ironia sorții, a intrat din nou cu baftă în echipă în etapa 22, înscriind în CFR – Sportul scor 2-0. Însă, ca să respecte algoritmul, a primit „galben” și urma să stea pe bancă în partida ulterioră, pentru cumul de cartonașe. Caruselul ghinioanelor nu s-a oprit însă. A prins trei jocuri consecutive integralist, dar cu „U” a văzut un nou galben și a ieșit iar din lot. În total, din 39 de partide disputate de „vișinii” în acest sezon, Mureșan a prins doar 14. Procent: puțin peste 35 la sută.
15 meciuri a ratat Gabi Mureșan în acest sezon din pricina problemelor medicale sau a suspendărilor
15 mii de euro e salariul lunar al lui Mureșan la Cluj, după ce în sezonul trecut nu câștiga nici jumătate, în jur de 7.000 de euro pe lună
A ratat mai tot sezonul de Ligă
Dacă „Muri” a sărit peste 60 la sută din meciurile CFR-ului în toate competițiile acestui sezon, durerea jucătorului cea mai mare e provocată de ratarea prezenței în Liga Campionilor. Gabi nu și-a putut sprijini colegii decât la un meci, cel cu Basel, de acasă. CFR a câștigat acel meci, Mureșan fiind cel mai bun jucător al „vișiniilor”.
Doar Dorinel a pierdut cu Oțelul Patru victorii, o remiză și un eșec e bilanțul întâlnirilor dintre CFR și Oțelul în Gruia, de la promovarea ardelenilor în Liga I, în 2004. Singura înfrângere a „vișiniilor” la Cluj e legată de Dorinel Munteanu, actualul tehnician al oțelarilor. Pe 12 aprilie 2006, Semeghin (44) reușea unicul gol al victoriei gălățenilor antrenați atunci de Petre Grigoraș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER